MENIU

Trupul neînsuflețit al românul ucis la Nisa a ajuns în ţară

Trupul neînsufleţit al românului care a murit în urma atentatului de la Nisa a fost adus, joi, în România şi va fi depus la catedrala din Rovinari.

Cristian Coman va fi înmormântat, sâmbătă, în Cimitirul Eroilor din Rovinari, la eveniment anunţându-şi prezenţa şi ambasadorul Franţei în România, scrie MEDIAFAX.

Sicriul a fost preluat de pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti de o firmă de servicii funerare, care îl va transporta ulterior în oraşul natal, Rovinari, pentru înmormântare.

”Familia a apelat la o firmă de servicii funerare pentru a prelua sicriul cu trupul neînsufleţit de la Bucureşti, urmând să fie depus la Catedrala din Rovinari, până sâmbătă, la ora 12.00, când va avea loc înmormântarea. Toate cheltuielile vor fi suportate de francezi. Am luat hotărârea în Consiliul Local de a acorda familiei un ajutor financiar de urgenţă, în valoare de 5.000 de lei. O să punem la dispoziţie şi o sală în care va avea loc pomana. Şi-a anunţat prezenţa la înmormântare şi ambasadorul Franţei, Francois Saint-Paul”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Robert Filip, primarul oraşului Rovinari.

În urmă cu opt ani, Cristian Coman a plecat din Gorj cu soţia sa şi s-au mutat la Timişoara. În 2010, au decis însă să meargă în Austria, la muncă, unde l-au luat şi pe fiul lor în vârstă de şapte ani.

De Ziua Naţională a Franţei, cu toţii au hotărât să meargă în vacanţă cu familia, la Nisa. În seara în care se afla pe promenadă, Cristian Coman şi-a anunţat mama că va veni acasă şi va sta şi la Rovinari o săptămână, în concediu.