Trupa Eagles of Death Metal vorbește în premieră despre atacurile din Paris
Membrii formației Eagles of Death Metal, trupa care a cântat la Bataclan în seara din 13 noiembrie în care Parisul a fost luat cu asalt de teroriști, vorbesc pentru prima oară despre atacul în care au fost ucise 129 de persoane. Artiștii sunt în continuare terifiați și spun că mulți oameni au fost omorâți pentru că s-au aruncat în fața armelor pentru a-și apăra prietenii.
Membrii trupei Eagles of Death Metal au acordat primul interviu după ultimul lor concert, din cauza căruia nu mai reușesc să se odihnească noaptea, potrivit Vice.com.
Este vorba de spectacolul pe care l-au susținut în seara din 13 noiembrie, la sala Bataclan, în Paris, și care a fost întrerupt de teroriști.
În acea seară, capitala Franței a fost luată cu asalt de adepți ai Statului Islamic, fiind uciși 129 de oameni.
Jesse Hughes, liderul formației, povestește cu teroare despre evenimentul tragic. El îi mulțumește lui Dumnezeu că l-a ajutat să supraviețuiască, însă este încă marcat de cele întâmplate.
În acea seară, au murit Nick Alexander, managerul trupei, și alți trei colegi din backstage, Thomas Ayad, Marie Mosser și Manu Perez.
Interviul va fi publicat săptămâna viitoare pe Vice.com.