MENIU

Trump regretă numirea ministrului justiției: Aș fi ales pe altcineva

Preşedintele SUA Donald Trump a afirmat miercuri, într-un interviu pentru ziarul New York Times, că nu l-ar fi numit niciodată pe Jeff Sessions în funcţia de ministru al justiţiei, dacă ar fi ştiut că acesta se va recuza din ancheta FBI privind implicarea Rusiei în alegerile prezidenţiale din 2016 din SUA, relatează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres. 

”Sessions nu ar fi trebuit să se recuze şi dacă intenţiona să o facă ar fi trebuit să-mi spună înainte de a prelua funcţia şi aş fi ales pe altcineva”, a afirmat Donald Trump, potrivit publicaţiei citate.

Jeff Sessions s-a recuzat în martie din ancheta privind presupusa influenţă rusă în alegerile prezidenţiale americane din 2016. El a luat această decizie după ce a recunoscut în cadrul audierii că s-a întâlnit de două ori ambasadorul rus la Washington, Serghei Kisliak, anul trecut.

Un purtător de cuvânt al lui Sessions a refuzat să facă declaraţii.

Potrivit unor informaţii apărute în presă luna trecută, Sessions, fost senator american şi susţinător al lui Trump în campanie, intenţiona să demisioneze din cauza tensiunilor cu acesta privind retragerea sa din ancheta FBI.

Donald Trump a declarat de asemenea că discuţiile purtate cu preşedintele rus Vladimir Putin în cursul unui dineu la summitul G20 din Germania, la începutul lunii, au durat aproape 15 minute şi a fost vorba de un schimb de 'amabilităţi'. Conversaţia purtată de cei doi lideri a provocat controverse deoarece a fost dezvăluită marţi.

Ian Bremmer, preşedintele Eurasia Group, a afirmat însă că întrevederea Trump-Putin a durat aproape o oră.

Donald Trump a criticat de asemenea în acest interviu mărturia lui Jeff Sessions în faţa comisiei de informaţii a Senatului, apreciind că ministrul justiţiei a dat ”răspunsuri proaste”.

”Jeff Sessions a dat răspunsuri proaste”, a spus Donald Trump în interviul pentru New York Times. ”El a răspuns la întrebări simple şi ar fi trebuit să fie răspunsuri simple, dar nu a fost aşa”, a menţionat preşedintele american

Jeff Sessions a dezminţit ferm acuzaţiile de complicitate cu Rusia pentru a influenţa alegerile prezidenţiale americane în favoarea lui Donald Trump, calificându-le ”minciuni detestabile”.

Mai multe articole despre:
SUA Donald Trump Vladimir Putin Jeff Sessions