Trump, decizie neaşteptată după masacrul de la un liceu din Texas
Preşedintele SUA, Donald Trump, este "favorabil" măsurilor în sensul intensificării verificărilor în cazul persoanelor care vor să deţină arme de foc, anunţă Casa Albă, după o serie de atacuri armate soldate cu sute de morţi.
"Chiar dacă discuţiile sunt în curs şi sunt analizate posibilităţi de modificare a legislaţiei, preşedintele este favorabil eforturilor de îmbunătăţire a sistemului federal de verificare a deţinătorilor de arme", a declarat luni după-amiază Sarah Sanders, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei SUA.
Donald Trump a discutat luni cu senatorul republican John Cornyn despre un proiect de lege elaborat în comun cu democraţii privind măsuri de control asupra armelor de foc, informează CNBC. Proiectul de lege prevede verificări detaliate în cazul oricărei persoane care vrea să deţină armă de foc, scrie Mediafax.