Accident feroviar în Turcia. Un tren cu 362 de pasageri a deraiat: 24 de oameni au murit
Cel puţin 24 de persoane au decedat, iar alte peste 70 au fost rănite, în urma accidentului feroviar produs duminică în nord-vestul Turciei, a anunţat Recep Akdağ, ministrul turc al Sănătăţii, potrivit site-ului cotidianului Hurriyet.
UPDATE: Bilanţul celor care au murit a ajuns la 24. Autorităţile turce au comunicat că accidentul s-a produs din cauza ploilor torenţiale care au provocat o alunecare de teren. "Din nefericire, avem persoane decedate şi rănite", a precizat Ministerul Transporturilor.
Trenul transporta peste 362 de pasageri și se îndrepta spre Istanbul.
Trenul a deraiat după ce ploile torențiale au cauzat o alunecare de teren, au spus oficialii.
Mai multe persoane au murit, iar altele au fost rănite, duminică, după ce un tren a deraiat de pe șine în nord-vestul Turciei, relatează Reuters citând agenția de știri Demiroren.
CNN Turk a transmis că accidentul a fost cauzat de prăbușirea unui pod, scrie hotnews.ro.
Potrivit agenţiei de presă Anadolu, cinci vagoane au ieşit de pe şină într-o regiune în apropiere de graniţa cu Grecia. Trenul transporta peste 300 de persoane şi se îndrepta către Istanbul.