MENIU

Tren deraiat la Strasbourg. Autoritățile anunță și copii printre victime

Câțiva copii se aflau în trenul de mare viteză care a deraiat sâmbătă în apropiere de Strabourg, estul Franței, în timpul unor teste. Accidentul s-a soldat cu decesul a 10 persoane și 37 de răniți, potrivit AFP.

”La bord se aflau și copii”, a declarat un purtător de cuvânt al SNCF, care a spus că nu știe dacă acești copii se numără printre victime.

”Ancheta trebuie să stabilească numărul persoanelor aflat în tren care nu aveau ce căuta acolo”, a spus el, potrivit Agerpres.

Trenul, care în teorie nu trebuia să aibă pasageri la bord, ci doar tehnicieni, efectua teste pe o nouă linie de mare viteză care urma să fie inaugurată primăvara viitoare.

Accidentul feroviar a fost cauzat de viteza excesivă a trenului de mare viteză, anunță autoritățile franceze, confirmând ipoteza inițială.