Trei pompieri implicați în acțiuni de salvare după atentatul 9/11 au murit în aceeași zi, de cancer
Trei pompieri new-yorkezi, care au făcut parte din echipele de salvare după atentatele de la World Trade Center (WTC) din 11 septembrie 2001, au murit de cancer, în aceeași zi, lunea trecută, la interval de câteva ore, a anunțat serviciul de pompieri.
Aceste decese 'în aceeași zi' din cauza unor boli legate de munca în ruinele de la WTC sunt o amintire dureroasă a faptului că, 13 ani mai târziu, continuă să plătim un preț teribil pentru eforturile eroilor Departamentului 11 septembrie, a subliniat joi șeful pompierilor, Daniel Nigro, într-un comunicat.
Doi dintre acești pompieri aveau 58 de ani, iar al treilea avea 56 de ani. Toți trei erau pensionați din 2003.
Decesul lor ridică la 92 numărul pompierilor din New York care au murit ca urmare a unor boli având legătură cu atacurile de la 11 septembrie. De asemenea, 343 de pompieri au decedat în infernul prăbușirii turnurilor gemene la 11 septembrie 2001, după ce membri ai al-Qaida au deturnat două avioane de linie provocând moartea a 2.753 de persoane.
Zeci de mii de persoane, în special membri ai echipelor de salvare, au dezvoltat boli, mai ales respiratorii și de piele, din cauza emanațiilor și produselor toxice de la Ground Zero.