MENIU

Trei civili au fost ucişi în bombardamante, la Doneţk, în pofida acordului de pace

Noile bombardamente de la Donețk, bastion separatist în estul Ucrainei unde au loc confruntări între armata ucraineană și rebelii proruși în pofida armistițiului încheiat la 5 septembrie, au făcut luni trei morți în rândul populației civile, au anunțat marți autoritățile locale, scrie Agerpres

"Trei persoane au fost ucise luni și alte cinci au fost rănite", a indicat primăria, fără a oferi alte informații.

Potrivit AFP, tirurile au continuat la Donețk pe parcursul serii și în timpul nopții.

Bombardamentele din acest oraș, care a cunoscut intense lupte de la începutul, în luna aprilie, al conflictului, s-au soldat duminica trecută cu moartea a șase civili, fiind cele mai mari pierderi în rândul populației civile de la anunțarea armistițiului.

Un acord asupra încetării focului în estul Ucrainei, regiune unde conflictul dintre armată și rebelii proruși a făcut până în prezent cel puțin 2.700 morți, a fost semnat la 5 septembrie la Minsk între Moscova, Kiev, separatiști și OSCE.

 

 Mai multe pe Agerpres