MENIU

Trei bărbați condamnați la moarte pentru viol repetat

Trei bărbați condamnați la moarte pentru viol repetat

Un tribunal indian a condamnat vineri la moarte trei bărbaţi pentru comiterea a două violuri în grup, în baza unei legi înăsprite anul trecut care permite condamnarea la pedeapsa capitală în cazul repetării faptei, relatează AFP.

Cei trei bărbaţi au fost condamnaţi de către un tribunal din Mumbai, în sudul Indiei, pentru două violuri în grup comise în iulie şi august 2013, într-o uzină dezafectată din oraş. Victima uneia dintre aceste agresiuni a fost o jurnalistă, un caz care a provocat o emoţie puternică.

Mohammed Salim Ansari, în vârstă de 28 de ani, Vijay Mohan Jadhav, în vârstă de 19 ani, şi Mohammed Kasim Hafeez Shaikh, în vârstă de 21 de ani, au fost găsiţi vinovaţi luna trecută, la finalul unei proceduri judiciare accelerate.

Ei au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă pentru violarea în grup a unei operatoare de televiziune în vârstă de 18 ani.

Ei au fost condamnaţi la moarte pentru repetarea faptei, pasibilă în prezent de pedeapsa capitală, în urmă înăspririi legii în 2013. Această lege a fost modificată în urma violării în grup a unei studente, la New Delhi, care a murit ulterior, provocând indignare în India, la sfârşitul lui 2012.

"Nicio toleranţă nu trebuie să existe pentru asemenea fapte", a declarat judecătorul Shalini Phansalkar Joshi la pronunţarea condamnării.

"Un mesaj clar şi puternic trebuie să fie adresat societăţii", a adăugat el.

Procurorul Ujjwal Nikam a confirmat pentru AFP că este vorba despre prima aplicare a acestei legi în noua formă.

Alţi doi bărbaţi au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă, după ce au fost judecaţi câte unul în câte un viol.
Poliţia i-a prezentat pe agresorii jurnalistei ca fiind tineri care au abandonat studiile, vecinii acestora afirmând că este vorba despre un grup de tineri cunoscut pentru comiterea unor furturi mărunte şi consumul de alcool.
În parelel, în Kerala (sud), 24 de bărbaţi au fost condamnaţi la pedepse cu închisoarea pentru violarea repetată, într-un interval de 40 de zile, a unei eleve în vârstă de 16 ani, răpite de la şcoală în 1996.

Aceste condamnări au fost pronunţate după un periplu judiciar, acuzaţii find iniţial achitaţi, mai puţin unul, în 2005, după care Curtea Supremă a dispus organizarea unui nou proces.

Victima "nu avea nicio şansă să scape" agresorilor, a declarat judecătorul K.T. Sankaran.

Moartea studentei violate în grup, la sfârşitul lui 2012, la Delhi, a provocat o conştientizare în rândul unei părţi a populaţiei şi clasei politice, antrenând o înăsprire a legii. Patru bărbaţi au fost condamnaţi la moarte, în septembrie, pentru acest viol.