MENIU

Traian Băsescu: SUA nu pot muta focoase nucleare fără acordul Rusiei

Fostul președinte Traian Băsescu a explicat, în direct la Realitatea TV, că informațiile potrivit cărora Statele Unite ale Americii ar muta arme nucleare din Turcia spre România sunt "fanteziste", asta pentru că, a continuat fostul șef al statului, SUA nu poate amplasa focoase nucleare pe teritoriul UE fără aprobarea Rusiei, potrivit unui acord încheiat între cele două puteri.

Totodată, Băsescu a explicat că pentru mutarea unor focoase nucleare este obligatoriu să fie luate anumite măsuri de securitate, dar și de o negociere între deținător și țara gazdă.

"Fantezistă știrea. Nu poți să muți focoase nucleare cum ai muta un sac cu cartofi. Focarele nucleare au un regim de depozitare. O astfel de mișcare implică un proces de negociere între deținătorul focarelor nucleare și țara gazdă care ia ani de zile. Pentur că, o dată depozitate pe teritoriul unui stat, riscurile pentru acel stat sunt extrem de ridicate", a spus fostul președinte.

Acesta a informat că, potrivit unui acord încheiat între SUA și Rusia, niciuna dintre cele două puteri mondiale nu pot amplasa arme nucleare pe teritoriul UE fără aprobarea celeilalte. Totodată, Traian Băsescu a subliniat faptul că la baza militară de la Incirlik există 90 de focoase nucleare.

"Totodată, amplasarea armamentului nuclear american pe teritoriul UE nu se poate face fără acordul Rusiei. Nu poate nici Rusia, nici SUA să-și ia arsenalul nuclear cum vor fără acordul celuilalt, pentru că asta înseamnă încălcarea acordului. Sunt multe componente care fac necredibilă această informație. Gândiți-vă că amplasarea rachetelor antirachetă de la Deveselu a implicat un proces de 2 ani de negociere. La Incirlik sunt 90 de focoase nucleare, nici 20, nici 50, ci 90", a spus fostul șef al statului.

"România și-a îndeplinit obligațiile față de NATO, dar și pentru propria securitate, acceptând amplasarea pe teritoriu a scutului antirachetă. Amplasarea de focoase nucleare este un alt capitol, un alt nivel strategic și trebuie o decizie politică bine analizată. Nu m-aș putea pronunța. Trebuie gândită bine o astfel de abordare. Și analiza pentru amplasarea rachetelor de la Deveselu a fost o analiză îndelungată până am spus da, cântărind cu atenție avantajele și dezavantajele", a continuat acesta.

Potrivit lui Traian Băsescu, din cauza situației instabile din Turcia există posibilitatea ca responsabilii cu securitatea focoaselor nucleare să ia în considerarea mutarea acestora.

"Eu nu exclud posibilitatea ca responsabilii politici să discute acest lucru în cercurile de la Bruxelles. Pentru că este evident că Turcia a luat-o într-o direcție în care nu mai știm exact când va deveni din nou un aliat sigur al NATO, la momentul de față Turcia aflându-se în stadiul în care amenință SUA și UE. Din punctul meu de vedere, SUA nu se vor grăbi să mute arsenalul nuclear din Turcia, de la Incirlik, cu atât mai mult cu cât, repet, trebuie realizate niște facilități extraordinar de complexe. Luați în considerare că acele focoase nucleare trebuie să aibă lângă ele avioane de bombardament, care necesită piste speciale, hangare speciale. În afară de asta, țineți cont că trebuie discutat du Federația Rusă", a susținut politicianul.

De asemenea, spune el, informațiile apărute nu reprezintă un atentat la siguranța națională.

"Lansarea acestei informații nu reprezintă un atentat la siguranța națională. Și un ziarist care se ocupă de politică externă sau de probleme de securitate, având în vedere situația din Turcia, având în vedere că la 100 de kilometri de baza Incirlik este războiul din Siria, unde ISIS este în plin război cu SUA, cu Rusia, nu este exclus ca datorită acestori riscuri, plus pozițiile lui Erdogan de după lovitura de stat, să se gândească dacă se impune mutarea arsenalului nuclear din Turcia sau nu. Și, în mod cert, sunt foarte multe analize care arată că trebuie mutat", a conchis Traian Băsescu.