MENIU

Tragedie în Marea Neagră. Un vas de pasageri s-a scufundat: 12 persoane au murit

Cel puțin 12 persoane au murit, sâmbătă, în scufundarea unui mic vas de pasageri în Marea Neagră, în apropiere de Odesa, în sudul Ucrainei, au anunțat autoritățile regionale, informează AFP.

"Cauza tragediei: o furtună violentă și lipsa vestelor de salvare. Douăsprezece persoane înecate au fost găsite. Alta încă este căutată", a declarat Volodîmîr Jmak, prim-adjunct al guvernatorului regiunii Odesa, precizând că în total 36 de persoane se aflau la bordul ambarcațiunii, dintre care trei membri ai echipajului. Celelalte 23 de persoane au putut fi salvate, a mai precizat el, adăugând că vasul s-a scufundat în jurul orei 15.30 (12.30 GMT).

18 dintre persoanele salvate sunt în prezent spitalizate, a mai spus el.

Surse citate de publicația Russia Today susțin că numărul morților ar fi, de fapt, 16.

Guvernatorul regiunii, fostul președinte reformator georgian Mihail Saakașvili, a anunțat pe pagina sa de Facebook că își întrerupe o vizită la Lviv, în vestul Ucrainei, pentru a ajunge la locul tragediei în apropierea satului Zatoka, situat la aproximativ 50 km de Odesa.