Tragedie de Anul Nou. Autocar răsturnat pe autostradă: zeci de victime
Cel puţin 44 de persoane au fost rănite, zece fiind în stare gravă, după ce un autocar care transporta 60 de persoane s-a răsturnat pe o autostradă din Italia, în apropiere de Roma, informează Il Messaggero, potrivit Mediafax.
Accidentul a avut loc joi dimineaţă pe Autostrada italiană A1, în zona localităţilor Ferentino şi Anagni, la circa 50 de kilometri sud de oraşul Roma.
Un autocar supraetajat care transporta 60 de persoane din regiunea Calabria (sudul Italiei) spre oraşul Torino (nord) a lovit balustrada de siguranţă a autostrăzii şi s-a răsturnat.
Zeci de ambulanţe au fost trimise la locul accidentului rutier, fiind necesară descarcerarea unora dintre victime.
Potrivit unor surse medicale, 44 de pasageri au fost răniţi, iar zece sunt în stare gravă, trei fiind în stare critică. În autocar nu erau copii.
Un segment al autostrăzii a fost închis câteva ore din cauza accidentului.
Mai multe articole despre:
autostradă
Italia
tragedie
accident rutier
răniţi
anul nou
autocar rasturnat