Tragedie cumplită! Șapte migranți morți după ce ambarcațiunea lor s-a scufundat în Turcia
Şapte migranţi, dintre care cinci copii, au murit vineri după ce ambarcaţiunea în care se aflau s-a scufundat în largul coastei nord-vestice a Turciei, a informat Garda de Coastă, citată de Euronews, preluat de Mediafax.
La bordul ambarcaţiunii se aflau 17 persoane. Cinci dintre ele au fost salvate, iar alte cinci sunt căutate.
Într-un comunicat de presă, Garda de Coastă a anunţat că la operaţiunile de căutare participă patru nave şi două elicoptere, iar printre persoanele căutate se numără şi un presupus traficant de migranţi.