TRAGEDIE. Cel puțin 91 de oameni au murit în India în urma inundațiilor devastatoare
Cel puţin 91 de persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte peste 9,6 milioane au fost afectate în urma inundaţiilor din statul Bihar situat în estul Indiei, informează agenţia Xinhua, citând un anunţ făcut miercuri de autorităţi, notează Agerpres.
Conform informărilor oficiale, ploile torenţiale din ultimele trei zile au dus la producerea de inundaţii care au afectat întinderi mari de terenuri din districtele din nordul şi estul oraşului Patna, capitala statului Bihar.
Ploile care au căzut fără încetare în bazinele hidrografice din ţara vecină Nepal au contribuit la înrăutăţirea situaţiei, se arată în rapoartele oficiale.
Inundaţiile din India au afectat 12 districte, iar situaţia continuă să se înrăutăţească. ''Operaţiunile de căutare şi salvare sunt în continuă desfăşurare'', a declarat reporterilor Nitish Kumar, ministru principal din Bihar. ''Apele în creştere şi ploile care au căzut fără încetare au cauzat inundaţii şi pagube importante'', a spus acesta.
Mii de persoane au fost nevoite să îşi părăsească locuinţele, iar autorităţile au amenajat 340 de adăposturi pentru sinistraţi.
Autorităţile guvernamentale locale au anunţat că vor fi oferite compensaţii de 6.216 dolari pentru fiecare familie care şi-a pierdut un membru din cauza inundaţiilor, precizează Xinhua.
Inundaţiile au perturbat traficul feroviar în zonele afectate, iar traficul pe calea ferată între Sitamarhi şi Darbhanga a fost întrerupt din cauza şinelor deteriorate.
Un purtător de cuvânt guvernamental a declarat că ministrul principal al statului monitorizează îndeaproape situaţia.