Torţa Olimpică a defilat pe străzile
Torţa a fost purtată de aproximativ 80 de sportivi, oficiali şi agenţi de pază pe străzile din Bangkok pe un traseu de 10 kilometri.
Ca şi în celelalte oraşe prin care a trecut torţa, măsurile de securitate au fost principala preocupare a autorităţilor.
După un periplu agitat pe cinci continente, lucrurile păreau să intre pe un făgaş normal după trecerea prin sultanatul Oman, unde protestele nu s-au făcut deloc simţite. Numai că o dată cu sosirea la New Delhi, capitala Indiei, militanţii anti-China şi-au reluat poziţiile pe traseul torţei.
La Bangkok, câteva mii de poliţişti şi soldaţi au umplut străzile pentru a proteja simbolul olimpic şi pe purtătorii ei de posibilii protestatari. În Thailanda trăiesc şi muncesc sute de mii de birmanezi, care condamnă China pentru sprijinul acordat regimului militar de la Rangoon, şi care au cerut în mai multe rânduri boicotarea Jocurilor Olimpice de la Beijing, la fel ca susţinătorii cauzei tibetane.