MENIU

TOP SECRET. Putin, operațiune amplă de susținere a lui Trump

Trump, ajutor nesperat din partea „dușmanului tradițional”. Foto/arhivă

Preşedintele rus Vladimir Putin a autorizat, la o reuniune desfăşurată în ianuarie 2016 cu şefii serviciilor secrete şi principalii membri ai guvernului, o operaţiune secretă de susţinere a candidatului republican la preşedinţia SUA, Donald Trump, considerând că o victorie a acestuia ar avantaja Rusia, potrivit unor documente publicate joi de The Guardian şi despre care această publicaţie britanică susţine că sunt scurse din interiorul Kremlinului.

Cele trei servicii secrete ruseşti au primit sarcina să identifice modalităţi practice de a-l susţine pe Trump, conform unui ordin ce pare a fi semnat de Putin.

La momentul desfăşurării reuniunii de la Kremlin a Consiliului de securitate naţională, pe 22 ianuarie 2016, Trump era favoritul alegerilor primare din Partidul Republican. Un raport pregătit de către departamentul de analiză al preşedinţiei ruse recomanda folosirea ''întregii forţe posibile'' pentru o victorie a lui Trump.

Acestuia din urmă i se face în raportul redactat de analiştii ruşi o scurtă descriere a profilului psihologic, fiind caracterizat drept ''un individ impulsiv, instabil mintal şi dezechilibrat, care suferă de un complex de inferioritate''. Cu toate acestea, din perspectiva Rusiei evocată în raport, el era văzut drept ''candidatul cel mai promiţător'', iar o victorie a sa ''va conduce la o destabilizare a sistemului sociopolitic al SUA''.

The Guardian nu spune cum a avut acces la aceste documente, care par să reprezinte o scurgere serioasă şi foarte neobişnuită de informaţii din interiorul Kremlinului, dar susţine că servicii secrete occidentale ar avea cunoştinţă de ele de mai multe luni şi le-au examinat cu atenţie.

Publicaţia britanică mai scrie că le-a arătat unor ''experţi independenţi'' aceste documente şi aceştia cred că sunt autentice, fiind invocat drept argument şi faptul că abordarea se potriveşte cu modul de gândire al Kremlinului asupra chestiunilor de securitate.

Contactat de The Guardian, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a descris drept o ''mare ficţiune'' ideea că liderii ruşi ar fi convenit la o reuniune de la începutul lui 2016 să-l sprijine pe Trump.

Această publicaţie mai afirmă că respectivele documente cuprind şi o aparentă confirmare a faptului că Rusia ar fi deţinut potenţiale materiale compromiţătoare cu Donald Trump în urma ''vizitelor neoficiale pe teritoriul Federaţiei Ruse'' efectuate în trecut de magnatul imobiliar american. Se face astfel referire la ''anumite evenimente'' petrecute în timpul călătoriilor lui Trump la Moscova, detaliate într-o anexă a raportului, care însă nu este clar ce conţine.

Autorul acestui raport pare să fie Vladimir Simonenko, şeful departamentului de analiză al Kremlinului, care îi furnizează preşedintelui Putin materiale analitice şi diferite rapoarte, unele întocmite pe baza informaţiilor obţinute de serviciile secrete. El a prezentat pe 14 ianuarie o sinteză de trei pagini pe acest subiect, cu concluzii şi propuneri, după care două zile mai târziu Putin a convocat o reuniune a Consiliului de securitate naţională.

La această reuniune, susţine The Guardian, au fost evocate mai multe măsuri pe care Kremlinul le-ar putea adopta în faţa a ceea ce consideră a fi acţiunile ostile din partea Washingtonului.

Raportul analiştilor ruşi identifică şi mai multe puncte slabe ale SUA, printre care falia tot mai adâncă dintre stânga şi dreapta, starea mass-media sau creşterea sentimentului anti-establishment în perioada administraţiei Barack Obama. Nu este menţionat numele lui Hillary Clinton, adversara democrată a republicanului Trump în 2016, dar este sugerată folosirea resurselor mass-media împotriva principalelor figuri politice ale SUA şi tot prin aceste resurse conştientizarea maselor de public, în special a anumitor grupuri.

După reuniunea Consiliului de securitate rus, potrivit unui document separat din cele despre care The Guardian afirmă că au fost scurse din interiorul Kremlinului, preşedintele Putin a semnat un ordin prin care a dispus crearea unei noi comisii interdepartamentale secrete, coordonate de ministrul apărării, Serghei Şoigu, care să întreprindă paşi justificaţi de raţiunile de securitate naţională ale Rusiei şi în care fiecare dintre serviciile secrete ruse a primit un rol specific.

The Guardian mai notează că o reuniune a Consiliului de securitate rus a avut loc la acea dată din ianuarie 2016 şi ea a fost confirmată public, conform unui comunicat de presă difuzat atunci subiectele discutate fiind economia şi Republica Moldova.