Tom Cruise, la un pas de a deveni primul civil care pășește în spațiu
Tom Cruise este la un pas de a deveni primul civil care pășește în spațiu, în exteriorul Stației Spațiale Internaționale. Cunoscutul actor are în plan să filmeze cea mai nouă peliculă a sa în spațiu și ar putea călători chiar cu o rachetă SpaceX.
Planurile pentru un astfel de proiect au apărut încă din 2020. Președintele studioului Universal a anunțat că Tom Cruise este așteptat să facă o plimbare în spațiu pentru următorul film.
Zborul actorului este organizat de o companie din Texas, care oferă servicii de gestiune a zborului spațial pentru civilii care vizitează Stația Spațială Internațională.
O dată de lansare anume, nu a fost anunțată deocamdată.