MENIU

Tipul de ATAC considerat de apărarea SUA drept PRINCIPALA AMENINŢARE

Oficiali din cadrul Apărării SUA consideră atacurile cibernetice ca principala ameninţare - sondaj

Atacurile împotriva reţelelor informatice constituie principala ameninţare împotriva Statelor Unite, în faţa terorismului, potrivit unui sondaj efectuat în rândul unor oficiali din cadrul Apărării americane şi publicat luni, relatează AFP.

În opinia a 45% dintre intervievaţi, principala ameninţare o constituie atacurile cibernetice, doar 26% plasând terorismul şi Al-Qaida pe prima poziţie. China, a cărei putere este în ascensiune, se clasează pe poziţia a treia, cu 14%.

Acest sondaj, o premieră, a fost efectuat pentru săptămânalul specializat Defense News în rândul a 352 de oficiali de rang înalt militari şi civili ai Pentagonului, Congresului şi Casei Albe.

Aproximativ 38,5% dintre persoanele intervievate s-au declarat republicani şi au pus pe aceeaşi treaptă ameninţarea pe Internet şi terorismul ca principală ameninţare (36%). Ceilalţi 13,5% dintre intervievaţi care s-au declarat democraţi au plasat schimbarea climatică drept principală ameninţare după atacurile cibernetice (21%, faţă de 42%).

În schimb, persoanele intervievate au considerat că principala ameninţare la adresa aliaţilor europeni ai Statelor Unite este terorismul. Pentru aliaţii asiatici, principalul risc a fost identificat ca fiind China, cu 48%, urmată de Coreea de Nord, în timp ce pentru Orientul Mijlociu, Iranul s-a plasat în frunte, cu 54%, devansând ameninţarea reprezentată de terorism.

În opinia a aproape jumătate dintre intervievaţi, Al-Qaida este considerată ca mai slabă decât în urmă cu cinci ani (48%). Doar 21% consideră că reţeaua creată de Osama ben Laden, ucis în 2011, s-a consolidat.

Referindu-se la talibani, împotriva cărora Statele Unite s-au angajat în Afganistan în urmă cu 12 ani, 27% dintre intervievaţi consideră că aceştia sunt mai puternici decât în urmă cu cinci ani, 40% cred că au rămas la acelaşi nivel, în timp ce doar 33% apreciază că au devenit mai slabi.