Tinerii din Rusia care au reușit să-l enerveze pe Putin cu aroganța și viețile lor extravagante
În ciuda problemelor economice ale ţării, „tineretul de aur” al lui Vladimir Putin trăieşte o viaţă extravagantă prin iahturi, avioane private sau vile somptuoase şi nu le este jenă să arate totul pe Instagram. Nimic nu îi opreşte să îşi etaleze ostentativ averile, aderând, în cele din urmă la trendul global Insta-envy (Insta-invidie). Dar aceşti adolescenţi ruşi diferă de mulţimea de copii bogaţi de la nivel mondial prin inserarea unei amprente unice asupra pozelor postate – de exemplu fotografii cu arme pe care susţin că le deţin.
”S-a dovedit că adolescenţii din Rublevka sunt la fel de bogaţi ca moştenitorii şeicilor arabi sau ai bancherilor americani, uneori chiar depăşindu-i în averi”, a comentat ziarul Komsomolskaya Pravda. Rublevka este o suburbie sudică a Moscovei unde îşi au reşedinţa mai mulţi oligarhi pe metrul pătrat faţă de orice alt loc de pe planetă. Iar în ciuda sancţiunilor vestice asupra teritoriilor conduse de Putin, imaginile din social media arată cum majoritatea descendenţilor celor bogaţi trăiesc în cele mai exclusiviste staţiuni din lume, scrie Business Magazin.
Imaginile copiilor VIP au fost adunate pe un cont de Instagram cu circa 370.000 de abonaţi, care ironizează vieţile fiilor şi ficelor oligarhilor cese laudă deschis despre vacanţele lor generoase pe Coasta de Azur şi Caraibe, unde nu ţin numărătoarea banilor. După cum au observat cei de la ziarul menţionat, aceştia se bucură de o viaţă high class pe „iahturi albe ca zăpada şi beau şampanie destinată elitelor”, cum ar fi Armand de Brignac, cunoscută ca Ace of Spades.
„Hoteluri de cinci stele, avioane private decorate cu piele sau vile de lux se numără printre fundalurile preferate ale pozelor lor”, mai notează publicaţia. Una dintre ipostazele preferate pe care le adoptă tinerii în fotografii îi ilustrează pe capotele maşinilor sport scumpe, ce costă mai mult decât câştigă cei mai mulţi ruşi într-un an.
Un tânăr cecen poreclit Mansur Verona a postat o fotografie a unui Rolls Royce în faţa unui iaht în Cannes. De asemenea, şi-a expus cu mândrie noua armă personală, un nou tip de mitralieră Kalashnikov. Pe reţelele sale de socializare, acesta îşi semnalează sprijinul pentru Adam Delimkhanov, un controversat parlamenta, urmărit în legătură cu asasinarea comandantului cecen Sulim Yamadayev în Dubai.
O altă tânără pozează pe iahtul său de lux, în costum de baie, în locaţii precum Bahamas, SUA şi Franţa, imagini pe care le încarcă pe contul de Instagram. Un altul se descrie pe profilul său ca „Roman Izraylit Cel mai Faimos Miliardar” şi pozează singur cu un avion privat. De asemenea, se descrie ca locuitor în „St Petersburg, UK & restul lumii”, deoarece este şi student la Brighton College. Ia lecţii de zbor şi a fost fotografiat cu senatorul Vadim Tulpanov, ce reprezintă St. Petersburg în camera superioară a parlamentului rus. Se pare că Roman este rudă cu magnatul Valery Izrayilit, un foarte bun prieten cu Vladimir Yakunin, prieten la rândul său cu Vladimir Putin.
„Black prince” este este pseudonimul unui alt tânăr care, după spusele sale, are domiciliul atât în Moscova, cât şi în Beverly Hills şi Monaco. Acesta este fiul unui multi milionar ce activează în domeniul asigurărilor. Tipul pozează pe un Rolls Royce într-o staţiune de vacanţă tropicală destinată elitelor.
Astfel de fotografii l-au înfuriat anterior pe Putin, care este împotriva etalării bogăţiei celor mai înstăriţi oameni din Rusia, afirmând că „în perioada sovietică unii oameni făceau paradă cu bogăţia lor prin implantarea dinţilor de aur, mai ales a dinţii din faţă, cu scopul de a demonstra mărimea averii lor. Lamborghini şi ale jucării scumpe sunt exact ca acei dinţi de aur”, spune el.