Theresa May va efectua prima sa vizită în SUA după preluarea președinției de către Donald Trump
Theresa May a luat joi avionul spre SUA, unde va deveni primul lider străin ce va fi primit vineri de președintele american Donald Trump, pentru a pune bazele viitoarei relații comerciale dintre cele două țări, relatează AFP, citat de Agepres.
În condițiile în care a primit o lovitură prin decizia Curții Supreme care o obligă să obțină aprobarea parlamentului înainte de a iniția negocierile pentru ieșirea din UE, Theresa May speră la "o primă vizită fructuoasă" menită să întărească "relația specială" care leagă cele două țări, potrivit unei purtătoare de cuvânt a executivului britanic.
"Prima lor întrevedere va avea loc vineri după-amiaza. Ei trebuie să se concentreze în primul rând pe problemele comerciale, de securitate și în domeniul sănătății, precum și pe o serie de probleme urgente de pe agenda internațională", a adăugat aceasta.
Siria, amenințarea teroristă și Rusia vor figura de asemenea pe agenda discuțiilor, ca și acordul pe marginea programului nuclear al Iranului, încheiat în 2015 și susținut de Londra, însă puternic criticat de Trump.
Relația până acum extrem de puternică între Washington și Londra, care a fost considerată multă vreme puntea de legătură între SUA și Europa, se află la un moment de cotitură. Londra va încerca să-și mențină poziția strategică, în pofida atacurilor lui Trump împotriva NATO, Marea Britanie fiind unul dintre pilonii de bază ai organizației.
În fața promisiunilor de protecționism formulate în mod repetat de Trump, premierul britanic intenționează, la rândul său, să abordeze viitoarea relație comercială dintre cele două țări sub unghiul "intereselor Marii Britanii și a ceea ce este mai bine" pentru țară.
Viitorul acord comercial s-ar putea împiedica de mai multe obstacole, printre care problema tarifelor vamale pentru autoturismele britanice exportate de partea cealaltă a Atlanticului.
Șefa guvernului conservator a luat joi dimineața avionul spre Philadelphia, unde va susține un discurs în fața responsabililor republicani, în cadrul congresului lor anual. Ea se va deplasa apoi la Washington, unde se va duce la Cimitirul Militar Național din Arlington, înaintea întrevederii sale de la Casa Albă.
Theresa May a declarat că va aduce la cunoștința Washingtonului atașamentul său pentru liberul schimb, ca și preocuparea pentru soarta celor respinși de mondializare, un electorat ce a cântărit greu în alegerea lui Trump, ca și în votul pentru Brexit.
Lidera britanică nu va veni cu mâinile goale: ea îi va oferi lui Donald Trump, a cărui mamă era scoțiană, un Quaich, o cupă tradițională scoțiană din argint, simbol al ospitalității și prieteniei. Melania Trump va primi, la rândul său, un coș cu produse originare din Chequers, reședința de la țară a premierilor britanici, produse printre care se vor număra un suc de mere, dulceață și biscuiți cu ciocolată albă.