Theresa May, mişcare strategică de ultima oră, pentru a obţine majoritate
Un deputat al Partidului Conservator al premierului Theresa May s-a deplasat sâmbătă la Belfast pentru a discuta cu lideri ai Partidului Democratic Unionist (DUP, loialist) - principala formațiune politică din Irlanda de Nord - despre cum această formațiune ar "putea sprijini cel mai bine" noul guvern, a relatat agenția Press Association, citată de Reuters.
Un purtător de cuvânt al premierului Theresa May a refuzat anterior să comenteze cu privire la vreun calendar al discuțiilor între cele două părți. Premierul britanic încearcă să convingă DUP, care deține 10 mandate în noul parlament, de necesitatea încheierii unui acord oficial privind crearea unei coaliții, în loc de un aranjament mai puțin oficial bazat pe "încredere și susținere", a relatat postul de televiziune ITV, citând surse guvernamentale de rang înalt.
Astfel, potrivit ITV, Theresa May a trimis la Belfast un grup de oficiali, condus de Gavin Williamson, să negocieze detaliile unei alianțe cu DUP. "O coaliție ar fi mult mai bună decât o alianță fragilă", a spus un ministru care ocupă un post important în guvernul Theresei May.
"Nu vrem ca DUP să ceară de fiecare dată bani pentru un proiect sau altul pentru care am avea nevoie de sprijin (în parlament). Ar fi o situație extrem de instabilă", a spus acesta. "Nu subestimați importanța afacerii cu DUP!", afirmă în același timp o reprezentantă a conservatorilor. "Fără sprijinul său nu văd cum am putea guverna cu încredere", a adăugat ea, conform aceluiași post de televiziune.