MENIU

Teroriști vânați. Purtătorul de cuvânt al ISIS, lichidat și el în Siria

După uciderea liderului ISIS, purtătorul de cuvânt al organizației a fost la rândul lui lichidat, au anunțat forțele kurde.

Purtătorul de cuvânt al organizaţiei jihadiste Statul Islamic (SI) a fost ucis duminică într-un nou raid efectuat în nordul Siriei, a afirmat un responsabil al forţelor kurde după anunţarea de către Washington a uciderii liderului organizaţiei ultraradicale, Abu Bakr al-Baghdadi, relatează AFP, citată de Agerpres.

Abu Hasan Al-Muhajir a fost "ucis", a declarat pentru AFP un înalt oficial al Forţelor Democratice Siriene (FDS), o alianţă dominată de luptătorii kurzi. El a fost ''luat ca ţintă'' în satul Ain al-Bayda în nordul provinciei Alep, în apropiere de oraşul Jarablos, la graniţa cu Turcia, anunţase anterior pe Twitter comandantul FDS, Mazloum Abdi.

Teroristul Abu Hassan al-Muhajir, braţul drept al lui Abu Bakr al-Baghdadi şi purtătorul de cuvânt al organizaţiei Daesh, a fost luat ca ţintă", a declarat comandantul Mazloum Abdi pe Twitter folosind acronimul arab al SI.

Această operaţiune a fost efectuată ''în coordonare directă între serviciile de informaţii ale FDS şi armata americană'', a adăugat el.

Mai multe articole despre:
Siria kurzi ISIS Statul islamic