Terifiant: dentist acuzat că i-a extras pacientei 22 de dinţi SĂNĂTOŞI
Un medic dentist din Sankt Petersburg este acuzat că i-a extras unei femei "22 de dinți sănătoși" pentru profit ilicit, au declarat luni anchetatorii.
Stomatologul, care este acuzat de fraudă, i-a montat în schimb pacientei de 43 de ani lucrări dentare care erau de "calitate inadecvată", a precizat comitetul de anchetă într-un comunicat citat de DPA.
Intervențiile, care au costat echivalentul a aproximativ 15.000 de dolari, datează de acum trei ani, se mai spune în comunicat.
Anchetatorii cred că medicul dentist ar fi putut să fi comis fapte infracționale similare și analizează numeroase alte plângeri.