MENIU

Tentativă de lovitură de stat în Turcia: 4.000 de angajați din învățământ din Istanbul, demiși

Aproximativ 4.000 de angajaţi din sistemul de educaţie au fost daţi afară la Istanbul după tentativa de lovitură de stat din 15 iulie, scrie sâmbătă cotidianul Sabah, adăugând că, pe de altă parte, în metropola turcă s-au închis 286 de şcoli, cămine şi centre de studii private.

Conform listelor anunţate de Ministerul Educaţiei şi de biroul guvernatorului Istanbulului, au fost demise 3.932 de persoane, majoritatea profesori şi învăţători, scrie News.ro.

În plus, s-au închis 168 de şcoli private, 94 de cămine private, 15 centre de studii private şi nouă centre specializate în diverse cursuri.

Elevii de la şcolile închise vor  fi transferaţi la şcolile de stat până la 30 septembrie.

În noaptea de 15-16 iulie, o facţiune din armata turcă a încercat să răstoarne regimul preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, iar militarii au susţinut că vor să protejeze statul turc de influenţele islamice pe care înceracă să le introducă liderul de stat. Lovitura de stat a eşuat după câteva ore, atunci când sute de mii de susţinători ai preşedintelui au ieşit în stradă.

Autorităţile turce îl acuză pe Fethullah Gulen de orchestrarea loviturii de stat. După tentativa de lovitură de stat, au fost arestate 18.000 de persoane - militari, poliţişti, academicieni, profesori universitari, medici, judecători, procurori, funcţionari publici, precum şi jurnalişti - şi au fost concediaţi zeci de mii de angajaţi din toate domeniile, acuzaţi de legături cu mişcarea Gulen.

De asemenea, peste 100 de instituţii media au fost închise de către autorităţile turce, printre care se numără trei agenţii de ştiri, 16 televiziuni, 23 de posturi de radio şi 45 de cotidiene.

Mai multe articole despre:
profesori Istanbul Turcia