MENIU

TENSIUNI. Furie în Rusia și Turcia după noul cadou făcut de Trump Israelului

O schimbare a statutului Înălţimilor Golan ar fi o încălcare directă a deciziilor Naţiunilor Unite, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova, relatează Reuters, citată de Agerpres.

Această reacţie survine după ce preşedintele american Donald Trump a postat joi pe Twitter că 'este timpul' ca SUA să recunoască suveranitatea Israelului asupra Înălţimilor Golan, teritoriu ocupat şi anexat de acesta de la Siria în urma Războiului de Şase Zile din 1967.

La rândul său, Iranul consideră că recunoaşterea suveranităţii Israelului asupra Înălţimilor Golan este inacceptabilă. Declaraţia preşedintelui Donald Trump în favoarea recunoaşterii suveranităţii Israelului asupra Înălţimilor Golan este inacceptabilă, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe iranian.

"Această recunoaştere ilegală şi inacceptabilă nu schimbă faptul că Înălţimile Golan aparţin Siriei'', a precizat purtătorul de cuvânt Bahram Qasemi.

Declaraţia preşedintelui Donald Trump privind suveranitatea israeliană asupra Înălţimilor Golan a adus regiunea în pragul unei noi crize, a declarat vineri şi preşedintele turc Tayyip Erdogan.

Orientul Mijlociu, butoi cu pulbere! Amenințări dure, bombardamente în Siria

"Nu putem permite să fie declarată legitimă ocuparea Înălţimilor Golan", a subliniat şeful statului turc într-un discurs rostit în cadrul Organizaţiei de Cooperare Islamică (OCI).

'După 52 de ani, este timpul ca Statele Unite să recunoască deplin Suveranitatea Israelului asupra Înălţimilor Golan, care sunt de o importanţă strategică şi de securitate crucială pentru Statul Israel şi Stabilitatea Regională!', a scris preşedintele american într-un mesaj pe Twitter.

Această recunoaştere ar marca o schimbare majoră în politica americană, înaintea vizitei pe care o va întreprinde premierul israelian Benjamin Netanyahu pe 25-26 martie la Washington, unde se va întâlni cu Trump şi se va adresa Comitetului de Afaceri Publice Americano-Israeliene (AIPAC).

'Într-o perioadă în care Iranul încearcă să folosească Siria ca o platformă pentru a distruge Israelul, Preşedintele Trump recunoaşte cu îndrăzneală suveranitatea israeliană asupra Înălţimilor Golan. Îţi mulţumim, preşedinte Trump!', a transmis, într-o primă reacţie, Benjamin Netanyahu, pe reţelele sociale.

La mijlocul lui noiembrie trecut, SUA au votat pentru prima oară împotriva unei rezoluţii a ONU ce considera anexarea israeliană a Înălţimilor Golan drept 'nulă şi neavenită'. Singurul stat care a mai votat împotriva acestei rezoluţii a fost Israelul.

Mai multe articole despre:
Rusia SUA Israel Donald Trump platoul golan