TENSIUNI la granița Serbia-Kosovo: Sirene și ÎMPUȘCĂTURI de mitralieră, auzite în centrele orașelor. Sârbii din Kosovo blochează drumurile care duc la frontiera cu Serbia
S-au auzit sirene și împușcături de mitralieră, de la granița dintre Serbia și Kosovo, relatează publicația tysol.pl. Cetățenii au început să se adune în centrele orașelor și să facă baricade pe drumuri.
Președintele Aleksandar Vucic a transmis că Serbia nu a fost niciodată într-o situație mai complexă și mai dificilă decât în prezent în ceea ce privește Kosovo. El a anunțat că autoritățile de la Pristina intenționează să îi oprească pe toți cei care au acte de identitate sârbești la punctele de trecere administrative începând de duminică la miezul nopții, relatează și rs.n1info.com.
„Situația pentru poporul nostru din Kosovo și Metohija este foarte complicată și complexă (…) mulți oameni și-au redus atitudinea față de Kosovo și Metohija la slogane în care spun ‘Kosovo este Serbia’ și atât, dar nu cred că am fost vreodată într-o situație mai complexă și mai dificilă decât cea de astăzi”, a declarat Vucic în discursul său adresat publicului cu privire la situația din Kosovo.
El a mai spus că regimul de la Pristina încearcă să profite de situația generală de la nivel european, după invadarea Ucrainei de către Rusia.
„Au luat decizia de a impune lucruri pe care nu au dreptul să le impună, în primul rând oamenilor din nordul Kosovo și Metohija. În prealabil, și-au trimis unitățile cu 21 de tone de combustibil și cu tot ceea ce trebuie la punctele de trecere administrativă de la Jarinje și Brnjak, cu dorința de a-i opri pe toți cei care au cărți de identitate sârbești. Toate acestea ar trebui să înceapă diseară la miezul nopții, în timp ce, în același timp, îi vor convinge pe sârbi să renunțe la plăcuțele KM”, a anunțat Vucic.