MENIU

Teama lui David Cameron cu privire la referendumul pentru ieșirea din UE. Ce se pregătește

Membri de marcă ai Partidului Conservator se tem că până la 1,5 milioane de străini ar putea vota la referendumul privind rămânerea Marii Britanii în Uniunea Europeană, informează duminică Daily Telegraph în ediția online.

Miniștrii conservatori au fost abordați în privat de parlamentari eurosceptici care sunt îngrijorați că David Cameron ar putea da înapoi de la promisiunea făcută britanicilor de a le oferi un cuvânt de spus în ceea ce privește viitorul Marii Britanii în Europa deoarece el și-ar dori ca Regatul Unit să rămână în Uniunea Europeană. Disputa are legătură cu registrul electoral care urmează să fie folosit la referendumul programat pentru sfârșitul lui 2017.

Guvernul a anunțat că va decide asupra celor care au drept de vot la plebiscit atunci când va publica Legea referendumului privind UE, așteptată pentru următoarele luni. Parlamentarii conservatori care se opun rămânerii Marii Britanii în UE doresc ca la referendum să fie folosit registrul electoral utilizat pentru alegerile generale, la care să se adauge posibilitatea ca membrii Camerei Lorzilor să poată vota.

Însă ei se tem că executivul ar putea permite folosirea unui registru electoral distinct, folosit de pildă la alegerile pentru consiliile locale sau pentru Parlamentul European. Acest registru permite unui număr de 1,5 milioane de cetățeni ai altor țări din UE care trăiesc pe teritoriul Marii Britanii să voteze la alegerile locale și europene.

În registrul electoral pentru Westminster (parlamentul britanic) sunt înregistrați 45,3 milioane de alegători, în timp ce în registrul electoral pentru alegerile locale și europene sunt înregistrați 46,8 milioane de alegători. Dacă lupta între cei care vor să rămână în UE și cei care vor să părăsească blocul comunitar va fi strânsă, atunci voturile cetățenilor din alte țări ale UE care locuiesc pe teritoriul Marii Britanii ar putea fi decisive, explică Daily Telegraph.

În privat, surse guvernamentale au indicat că se așteaptă ca "punctul de plecare" al Legii referendumului privind UE să fie registrul electoral folosit pentru alegerea reprezentanților în Westminster, care îi exclude pe cetățenii străini. Chiar și așa, parlamentarii eurosceptici se tem că liber-democrații din Camera Lorzilor, conservatorii pro-UE și Partidul Laburist, care se opune organizării referendumului, și-ar putea uni forțele în încercarea de a înclina balanța în favoarea unui vot care să permită rămânerea Marii Britanii în Uniunea Europeană, scrie Agerpres.

Mai multe articole despre:
0 conservatori preşedinte decizii David Cameron