MENIU

Teama de Rusia se amplifică în Polonia şi ţările baltice, pe fondul războiului din Ucraina

Blindate ruseşti, la graniţa ucraineană

Acţiunea Rusiei în Ucraina trezeşte teama istorică, foarte perceptibilă, a locuitorilor din fostele republici sovietice cu o zi înaintea unei vizite în Estonia a preşedintelui american Barack Obama, scrie Mediafax.

"Sunt foarte îngrijorată, mai ales pentru că de fiecare dată când pare că nu se poate mai rău, situaţia este deja mai gravă", a declarat Helen Sildna, în vârstă de 35 de ani, organizatoarea festivalurilor de muzică de la Tallinn, unde Obama va face escală miercuri, în drum către summitul NATO din Ţara Galilor.

Într-un mesaj adresat preşedintelui american şi publicat luni, peste 150 de personalităţi din ţările baltice, între care foştii lideri eston Arnold Rüütel şi lituanian Vytautas Landsbergis, îi cer acestuia să "asigure o prezenţă permanentă a trupelor aliate" în ţara lor.

"Neoimperialismul manifestat de Rusia nu poate decât să ne facă să ne temem că putem fi potenţiale ţinte ale visurilor sale expansioniste", afirmă semnatarii.

"Vă cerem să asiguraţi o prezenţă permanentă a trupelor ţărilor aliate pe teritoriul nostru. Securitatea şi libertatea întregii Europe depinde de aceasta", insistă ei.

Pe străzi, limbajul fricii este mai crud. În opinia lui Janis Jansin, un leton în vârstă de 47 de ani întâlnit într-o piaţă din Riga, "Putin este un huligan".

"Dacă reuşeşte în Ucraina, puteţi paria că va veni aici. Evident, să fii în NATO este o diferenţă, dar fără NATO ar fi fost probabil deja aici", afirmă el.

Angoasa este alimentată şi de prezenţa unei importante minorităţi rusofone, de obicei favorabile Moscovei, care reprezintă mai mult de un sfert din populaţie în Estonia şi Letonia, 1,3 şi, respectiv, două milioane de locuitori.

Citeşte mai mult pe Mediafax.ro

Mai multe articole despre:
Rusia Ucraina Polonia Letonia Lituania Estonia teamă