MENIU

Ţara în care turismul morţii este la modă

Numarul strainilor care vin in Elvetia pentru a muri mai repede s-a dublat intre anii 2009 si 2012, germanii si britanicii fiind in fruntea clasamentului, potrivit unui studiu publicat recent. Elvetia este una dintre putinele tari din lume care a autorizat ajutorul de suicid, daca gestul nu este fondat de un motiv egoist.

Studiind datele furnizate de Institutul medico-legal din Zurich, cercetatorii elvetieni si britanici au putut determina ca un numar de 611 de straini din 31 de tari au beneficiat de asistenta pentru a muri in Elvetia intre 2008 si 2012. Printre ele figureaza 268 de germani si 126 de britanici, francezii fiind pe pozitia a treia cu 66 de pacienti, potrivit leparisien.fr, citat de BZI.ro.

Decesele sunt provocate de absorbtia de pentobarbital de sodiu - folosit si in eutanasierea veterinara - cu exceptia a patru persoane care au inhalat heliu, o metoda care a starnit controverse in 2008, intrucat era considerata prea dureroasa. Printre motivele invocate de candidatii la sinuciderea asistata, problemele neurologice se afla in frunte, urmand cancerele si afectiunile reumatismale.

Studiul releva o crestere a maladiilor nemortale sau a celor care nu au ajuns in stadiile finale. Varsta pacientilor este cuprinsa intre 23 si 97 de ani, cu o varsta medie de 69 de ani.

Mai multe articole despre:
eutanasiere Elveţia sinucidere asistată