Țara în care pacienţii COVID-19 nevaccinaţi vor fi nevoiți să își plătească singuri spitalizarea
Pacienții infectați cu COVID-19 care ajung la spital și nu sunt vaccinați vor trebui să își plătească singuri tratamentul primit în unitățile sanitare, începând din luna decembrie, au decis autoritățile din Singapore.
Anunțul a fost făcut de ministrul Sănătății din Singapore și vizează pacienții internați cu COVID-19 care sunt eligibili pentru a se vaccina gratuit, dar nu o fac.
Oficialul a mai anunțat că măsura va intra în vigoare începând cu data de 8 decembrie, iar facturarea acestor pacienți se va face în funcție de modelul actual de subvenționare, astfel încât costurile să nu fie prea mari, scrie ziare.com.
„Spitalele chiar preferă să nu îi factureze deloc pe acești pacienți, însă trebuie să trimitem acest semnal important pentru a îndemna toate persoanele eligibile să se vaccineze”, a spus Ong Ye Kung.
Persoanele vaccinate doar cu o doză vor avea timp până pe 31 decembrie să finalizeze schema de imunizare. Dacă nu se vaccinează cu schema completă, vor fi nevoite să plătească costurile spitalizării.
Excepție de la plată fac copiii cu vârste sub 12 ani, dar și persoanele care din motive medicale nu se pot vaccina împotriva COVID-19.