SURSE. Președintele Rusiei se luptă cu două dintre cele mai crunte maladii. Își pregătește Vladimir Putin retragerea de la Kremlin?
Analistul politic Valeri Solovei, ale cărui afirmații anterioare despre starea de sănătate a lui Putin au fost respinse de oficialitățile ruse, susține că Putin intenționează să-și anunțe ieșirea de la Kremlin la începutul anului nou.
Solovei a readus în discuție zvonurile despre presupusa suferință de Parkinson a președintelui rus, lansate la începutul acestei luni, dezvăluind că i s-a spus că Vladimir Putin a fost tratat pentru cancer, scrie tabloidul birtanic The Sun.
El susține că are surse la Kremlin „în epicentrul luării deciziilor”. Solovei a spus despre cele două trauma ale lui Putin, în vârstă de 68 de ani: „Una este de natură psiho-neurologică, cealaltă este o problemă de cancer. Dacă cineva este interesat de diagnosticul exact, nu sunt medic și nu am niciun drept de a dezvălui aceste probleme. Al doilea diagnostic este mult, mult mai periculos decât primul diagnostic numit, deoarece Parkinson nu amenință starea fizică, ci limitează doar aparițiile publice”, spune analistul.„Pe baza acestor informații, oamenii vor putea trage o concluzie despre orizontul său de viață, ceea ce nu ar necesita nici măcar o educație medicală de specialitate”, spune Solovei, care susține că Putin a fost operat în februarie și o altă sursă rusă ar fi declarat că a fost o operație de cancer abdominal.
Sunt ceva lacune în programul președintelui, evidente la acea vreme, dar se patre că prima sa apariție după operație a fost atunci când a depus flori la un loc memorial din Sankt Petersburg, pe 19 februarie.
Solovei este politolog, istoric și fost șef al Departamentului de Relații Publice la Institutul de Stat pentru Relații Internaționale din Moscova, una dintre cele mai prestigioase universități din Rusia și părăsit postul anul trecut din „motive politice”. În septembrie, a fost reținut împreună cu alte zeci de persoane în urma unui marș la Moscova împotriva arestării lui Serghei Furgal, membru al unui partid de opoziție și guvernatorul de atunci al regiunii Khabarovsk Krai. Solovei a adăugat că sursele sale sugerează că Putin o pregătește deja pe fiica sa, Katerina Tikhonova, în vârstă de 34 de ani, ca posibil succesor al său. Fostă dansatoare, Tikhonova conduce acum o companie care activează în domeniul inteligenței artificiale și s-a oferit să fie printre primii care testează vaccinul rusesc anti-Covid „Sputnik V”. Sursele mai arată că printre pretendenții ca posibili succesori se mai află și fostul președinte Dmitri Medvedev, în vârstă de 55 de ani, și ministrul agriculturii, Dmitri Patrushev, în vârstă de 43 de ani.
Afirmațiile privind cancerul au apărut după ce observatorii de la Kremlin au declarat că filmările recente arată că Putin are posibile simptome ale bolii Parkinson. La începutul acestei săptămâni, Kremlinul a dat o nouă declarație oficială în care sunt negate problemele de sănătate, după ce Putin a suferit o criză de tuse în timpul unei întâlniri televizate. Președintele s-a străduit din răsputeri să-și termine fraza în timp ce vorbea cu înalți oficiali despre problemele economice generate de Covid-19. Imaginile cu incidentul au fost ulterior editate, astfel încât criza de tuse a lui Putin să pară mai puțin severă. Analiștii susțin, de asemenea, că noaptea trecută, ex-gimnasta Alina Kabaeva, iubita președintelui rus, l-a rugat să cedeze puterea altcuiva.
Observatorii care au studiat imagini recente cu Putin au observat că picioarele lui păreau în mișcare constantă și părea că suferea în timp ce strângea cotiera unui scaun. Se vede, de asemenea, că degetele sale se zvârcolesc în timp ce ține un pix și apucă o ceașcă despre care se zvonește că ar conține un cocktail de analgezice. Speculațiile potrivit cărora domnia sa de 20 de ani la Kremlin, a doua după cea a lui Stalin, ar putea fi aproape de sfârșit, s-au amplificat atunci când au fost elaborate legi care să-l facă senator pe viață.
Legislația introdusă de însuși Putin a fost adoptată în grabă de Parlament pentru a-i garanta imunitatea juridică împotriva urmăririi penale și pentru a-i garanta privilegii până la moartea sa.
Academicianul Solovei a spus că a înțeles, de asemenea, că iubita Alina, alături de cele două fice ale sale îl presează să renunțe la conducerea statului. „Există presiune din partea familiei, care are o mare influență asupra lui. El intenționează să-și facă publice planurile de renunțare în luna ianuarie”, susține Solovei. Profesorul a prezis că Putin va numi în curând un nou prim-ministru care va fi pregătit pentru a deveni eventualul său succesor.
Cei din jurul său au dezmințit în repetate rânduri zvonurile potrivit cărora Putin își pregătește terenul pentru o ieșire din politică. Vladmir Putin însuși a lansat în mod regulat imagini cu el care îl arată într-o formă de invidiat, un fel de „Action Man”, care pozează la vânătoare, călărește, împușcă, joacă hochei pe gheață sau înoată în ape reci.
„Aceasta este o practica ce se aplică în multe țări ale lumii, este destul de justificată și nu este o inovație din punctul de vedere al practicii internaționale”, a declarat purtătorul său de cuvânt, Dmitri Peskov, despre demersul de a deveni senator pe viață.