Super taifunul Haima a făcut primele victime! Cel puţin patru persoane au murit
Unul dintre cele mai devastatoare taifunuri care a lovit Filipinele, Haima, a cauzat moartea a cel puțin patru persoane în acest arhipelag, unde a dărâmat case, a smuls acoperișuri și a scos din rădăcini arbori uriași.
Taifunul a atins uscatul miercuri seara, în provincia nordică Cagayan, cu rafale de vânt aproape la fel de puternice ca cele ale taifunului Haiyan, care a cauzat moartea și dispariția a peste 7.350 de persoane în noiembrie 2013, reducând la ruine localități din centrul arhipelagului, anunţă Agepres.
Haima a lovit pe perioada nopții zonele agricole și muntoase din partea de nord a insulei principale Luzon, soldându-se cu distrugeri masive, după cum s-a putut constata dimineața.
Cel puțin patru persoane au fost ucise, îngropate de alunecările de teren, dintre care doi adolescenți cu vârste cuprinse între 16 și 17 ani, iar o persoană este dată dispărută, potrivit protecției civile.
Acompaniat de vânt suflând în rafale cu o viteză de 315 kilometri/oră, Haima a lovit comunitățile riverane din Pacific. Odată cu trecerea sa peste lanțuri muntoase, taifunul a slăbit în intensitate, iar joi dimineața acesta se îndrepta spre Hong Kong și spre sudul Chinei.
Arhipelagul Filipinelor, reunind 7.100 de insule, se confruntă în medie cu un număr de 20 de taifunuri pe an.
Haima este a doilea taifun care lovește nordul Filipinelor în câteva zile, după ce trecerea taifunului Sarika s-a soldat cu cel puțin un mort și trei persoane dispărute în week-endul trecut.