Suma care i-ar face invidioși pe pensionarii de lux din România. Ce pensie va avea Angela Merkel
După aproape 25 de ani în fruntea Germaniei, cancelarul Angela Merkel va ieși la pensie. Suma este una consistentă, dacă o raportăm chiar și la salariile din Occident: 15.000 de euro.
Cancelarul german Angela Merkel va primi o pensie lunară de circa 15.000 de euro după ce îşi va încheia mandatul în fruntea guvernului federal, potrivit unui calcul efectuat vineri de Asociaţia contribuabililor germani, relatează dpa.
Angela Merkel, în vârstă de 67 de ani, se va retrage după alegerile generale din septembrie.
Calculul a ţinut cont de numeroşii ani petrecuţi de Merkel în parlamentul german, dar şi de vechimea sa în posturi de ministru în guvernul federal şi de cancelar.
Ca toţi foştii cancelari şi preşedinţi germani, Angela Merkel va avea dreptul să ţină un birou după ce îşi va încheia cariera politică. De asemenea, fosta şefă a guvernul federal va primi bani pentru un manager al acestui birou, doi asistenţi, un dactilograf şi un şofer, precizează dpa.