Suedia vrea să reintroducă serviciul militar
Guvernul de centru-stânga al Suediei va decide joi să reintroducă serviciul militar anul viitor, pe fondul dificultăților legate de recrutarea pe bază de voluntariat și lipsa de personal, precum și a unei situații de securitate mai incertă, a anunțat radioul public SR, relatează Reuters. Germania a semnalat deja că ia în calcul reintroducerea serviciului militar, iar alte țări europene analizează la rândul lor soluțiile pentru asigurarea securității într-o perioadă tot mai complicată, potrivit Agerpres.
Țara nordică a suspendat serviciul militar obligatoriu în 2010, dar activitatea militară în regiunea baltică a crescut de atunci, în urma anexării Crimeii de către Rusia în 2014, determinând Suedia să-și intensifice pregătirea militară.
Decizia de reintroducere a serviciului militar, în urma recomandărilor după o investigație oficială, va viza atât bărbații, cât și femeile născute în 1999 sau mai târziu, deși doar un număr redus de persoane vor fi selectate.
"Am avut probleme cu asigurarea numărului de personal în unitățile militare pe bază de voluntariat", a declarat ministrul suedez al apărării Peter Hultqvist la SR. "De aceea, este necesară reintroducerea serviciului militar", a adăugat el.
Decizia ar conduce la recrutarea a 4.000 de bărbați și femei pentru instruire militară în 2018 și 2019, potrivit SR.
Suedia, care nu este membru al NATO, își modernizează armata, cu o majorare semnificativă a cheltuielilor, și a desfășurat trupe pe Insula Gotland din Marea Baltică, lansând de asemenea apeluri guvernelor locale pentru a-și intensifica pregătirile pentru un viitor război, scrie Reuters.