SUA trimit un nou ajutor militar pentru Ucraina în războiul pornit de Putin: 1,2 miliarde de dolari
Administraţia de la Washington a anunţat, marţi, un nou pachet de asistenţă militară suplimentară pentru Ucraina, în valoare totală de 1,2 miliarde de dolari.
Noul plan de asistenţă are rolul de a reafirma "susţinerea constantă pentru Ucraina, inclusiv pentru consolidarea apărării antiaeriene şi pentru acoperirea necesităţilor privind muniţie de artilerie. Acest pachet, care totalizează 1,2 miliarde de dolari, este acordat prin intermediul Iniţiativei de Asistenţă în materie de Securitate pentru Ucraina (USAI)", a anunțat Departamentul american al Apărării, potrivit CNN.
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a salutat noul plan de asistenţă militară anunţat de Washington.
"Noul pachet evidenţiază angajamentul continuu al SUA de a răspunde celor mai urgente necesităţi ale Ucrainei prin angajamente pentru capabilităţi esenţiale pe termen scurt, precum sisteme antiaeriene şi muniţie, construind, în acelaşi timp, capacitatea forţelor armate ucrainene de apărare a teritoriului şi de a împiedica agresiunea rusă pe termen lung. Acest pachet include angajamente pentru obuze de artilerie suplimentare, de calibrul 155 de milimetri, şi susţinere pentru a permite Ucrainei să întreţină mai bine sistemele şi echipamentele", a anunțat Pentagonul.
Statele Unite au acordat Ucrainei asistenţă militară de 36,9 miliarde de dolari de la începerea invaziei militare ruse, în 24 februarie 2022.
"Apreciem acest semn de solidaritate cu Ucraina, într-o zi simbolică pentru noi - Ziua Europei şi Ziua victoriei împotriva nazismului în al Doilea Război Mondial. Împreună ne îndreptăm spre o nouă victorie!”, a transmis Zelenski într-un mesaj pe Twitter.
Și ministrul apărării ucrainean - Oleksii Reznikov a salutat vestea ajutorului din partea SUA, numindu-l „un nou pachet de asistență de securitate”.