MENIU

SUA sporesc susţinerea militară acordată Poloniei şi statelor baltice

<p>Chuck Hagel</p>

Statele Unite au decis să intensifice antrenamentele aeriene comune cu Polonia şi să-şi sporească participarea la protejarea spaţiului aerian al statelor baltice, a anunţat miercuri secretarul american al Apărării Chuck Hagel, relatează AFP.

Aceste măsuri vizează, în opinia Washingtonului, să ofere asigurări în domeniul securităţii aliaţilor săi est-europeni din cadrul NATO care şi-au exprimat îngrijorarea faţă de consecinţe la adresa securităţii lor din partea acţiunilor militare ruse în Ucraina.

Generalul Martin Dempsey, cel mai înalt în grad în armata americană, l-a sunat miercuri dimineaţa pe omologul său rus Valeri Gherasiomov şi l-a îndemnat să "continue să dea dovadă de reţinere în zilele următoare, pentru a lăsa loc unei soluţii diplomatice", a declarat şeful Statului Major Interarme.

"În această (miercuri) dimineaţa, Departamentul Apărării adoptă măsuri pentru susţinerea aliaţilor noştri, inclusiv intensificarea exerciţiilor comune prin intermediul detanşamentului nostru aerian din Polonia şi sporirea participării noastre la misiunea de poliţie a aerului NATO în (statele) baltice", a declarat şeful Pentagonului în faţa membrilor Comisiei Foţelor Armate a Senatului.

Un detaşament militar american alcătuit din aproximativ zece oameni este staţionat la două baze aeriene în Polonia, cu scopul de a implementa exerciţii aeriene comune între forţele americane şi poloneze, în contextul în care forţele aeriene poloneze sunt dotate cu avioane de vânătoare de tip F-16.

Protecţia spaţiilor aeriene ale Lituaniei, Letoniei şi Estoniei este asigurată de aproximativ zece ani de către NATO. Statele membre sunt însărcinate, pe rând, cu asigurarea acestei protecţii, trimiţând avioane de vânătoare în statele baltice pentru o perioadă de patru luni. De la 1 ianuarie, Statele Unite sunt însărcinate cu această misiune.