MENIU

SUA: Nu au fost avioane americane, ale coaliției în zona unde a fost ucis liderul Hezbollah

<p>SUA: Nu au fost avioane americane, ale coaliției &icirc;n zona unde a fost ucis liderul Hezbollah</p>

Niciun avion din coaliția condusă de Statele Unite nu s-a aflat în zona Damascului unde a fost ucis liderul militar al Hezbollah într-o explozie, a declarat vineri Casa Albă, informează Reuters.

"Nu au fost avioane americane sau ale coaliției în zona unde s-a anunțat că el a fost ucis", a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al Casei Albe Josh Earnest, adăugând ca el nu poate confirma moartea lui Mustafa Badreddine, care, potrivit grupării șiite libaneze, a avut loc la o baza din apropierea aeroportului din Damasc.

Gruparea șiită libaneză proiraniană Hezbollah a anunțat vineri moartea liderului său militar în Siria, Mustafa Badreddine, unul dintre cei cinci membri ai mișcării șiite acuzați de uciderea fostului premier libanez Rafic Hariri, conform Agerpres.

Potrivit grupării libaneze, comandantul Mustafa Badreddine a fost ucis într-o "mare explozie" ce a vizat una dintre bazele sale, în apropiere de aeroportul internațional din Damasc. Gruparea a menționat de asemenea că cercetează pentru a afla natura exploziei, dacă aceasta a fost cauzată de un atac aerian, cu rachetă sau artilerie. Hezbollah nu menționează când a avut loc atacul, amintește Reuters.

 

Mai multe articole despre:
SUA avioane americane liderul Hezbollah