SUA lansează un avertisment dur cu privire la un nou atac asupra Siriei
Statele Unite au avertizat, luni după-amiază, că ar putea lansa un nou atac punctual asupra Siriei în cazul în care Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite nu ia măsuri pentru evitarea unor noi bombardamente chimice, relatează site-ul agenţiei Reuters, preluat de Mediafax.ro.
"Nu aceasta este calea pe care o preferăm, dar este o cale pe care am demonstrat că o putem urma şi suntem pregătiţi să o urmăm din nou", a declarat luni după-amiază ambasadorul SUA, Nikki Haley, în Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite, potrivit Mediafax.ro.
"Atunci când comunitatea internaţională eşuează în măsurile luate, există momente când ţările sunt nevoite să lanseze propriile acţiuni", a argumentat Nikki Haley.
Avertismentul lui Nikki Haley intervine în care Consiliul de Securitate ONU insistă pentru aplicarea imediată a armistiţiului umanitar de 30 de zile în Damasc şi în suburbia Ghuta de Est, ocupată de insurgenţi, unde armata siriană susţine că atacă grupuri "teroriste" care lansează rachete spre capitală.
Săptămâna trecută, oficiali americani citaţi de cotidianul The Washington Post afirmau că Administraţia Donald Trump analizează posibilitatea unui bombardament punctual împotriva Siriei ca reacţie la informaţiile privind atacuri cu arme chimice. Conform surselor citate, preşedintele Donald Trump le-a cerut membrilor Administraţiei de la Washington opţiuni pentru sancţionarea regimului Bashar al-Assad după presupusele atacuri cu clor şi posibil cu alte arme chimice în zone aflate sub controlul forţelor opoziţiei. Cel mai recent incident de acest gen a fost raportat pe 25 februarie, în zona Ghuta de Est, o suburbie a Damascului. Un copil a murit în urma acestui atac, au declarat surse medicale siriene.