SUA intervin în războiul cu Hamas din Gaza: Solicită Israelului o „pauză umanitară” - Ce șanse are un armistițiu
SUA au purtat „conversații active” cu Israelul despre o pauză umanitară pentru a permite eliberarea ostaticilor din Gaza, a anunțat Casa Albă.
„Credem cu siguranță, că, dacă poate fi efectuată o pauză, un armistițiu pentru a permite eliberarea ostaticilor, atunci este ceva ce susținem absolut. Considerăm că Israelul ar trebui să susțină.
Am purtat conversații active cu ei despre asta”, a declarat John Kirby, purtătorul de cuvânt al Casei Albe.
SUA vor „continua să facă presiuni cu partenerii noștri din regiune” pentru a vedea ostaticii eliberați, a mai spus Kirby.
„Dacă pentru aceasta este nevoie de o pauză temporară punctuală, pentru a face acest lucru, atunci suntem absolut de acord cu asta. Suntem în sprijinul oricărui efort ce poate fi depus pentru a-i transporta acasă în siguranță, la familiile lor”, a precizat Kirby, potrivit CNN.
Casa Albă a declarat că își va continua activitatea pentru a asigura eliberarea ostaticilor chiar și după anunțul de către Forțele de Apărare Israelului privind „extinderea operațiunilor terestre” în Fâșia Gaza.
„Lucrăm la fel de mult astăzi ca și ieri, cu o zi înainte și cu o zi înainte pentru a aduce acești ostatici acasă. Și vom face tot ce este necesar lucrând cu partenerii noștri pentru acest rezultat”, a spus Kirby, pentru CNN.
Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al IDF - contraamiralul Daniel Hagari declarase jurnaliștilor să ignore zvonurile despre un posibil acord de eliberare a ostaticilor ținuți în Gaza.
Acesta a mai spus că „va prezenta orice informație credibilă” despre ostatici familiilor mai întâi atunci când va fi confirmată, iar apoi va fi anunțat publicul.
„Până atunci, nu cedați manipulărilor de teroare psihologică ale Hamas”, a mai spus Hagari.