Alegerile din SUA 2016! Agențiile de securitate americane sunt pregătite de un atac cibernetic
Agențiile de securitate americane sunt în alertă în ziua alegerilor prezidențiale pentru a proteja sistemul electoral de un atac cibernetic, informează NBC, citat de Agepres.
"Toată lumea e cu ochii pe alegerile prezidențiale, mai mult decât ar fi de obicei", a declarat un oficial al administrației Obama.
Toate centrele de securitate cibernetică ale Departamentul pentru afaceri interne, Departamentului pentru Justiție și ale FBI, ca și cele de la Pentagon, CIA și alte agenții sunt în alertă și au mobilizat întregul staff pentru a contracara orice posibilă amenințare.
Îngrijorarea este atât de mare încât oficiali ai serviciilor de informații au spus că, pentru prima dată, sute de experți militari și specialiști în atacuri cibernetice vor monitoriza informațiile cu privire la alegerile prezidențiale.
Oficialii americani au acuzat Rusia că a organizat atacuri cibernetice asupra sistemului electoral și au pătruns în conturile Partidului Democrat, dând publicității materiale care să o pună în dificultate pe Hillary Clinton. Oficialii americani sunt îngrijorați că acest lucru s-ar putea întâmpla și în ziua alegerilor și că, mai mult, ar putea apărea documente false și conturi false pe rețelele de socializare care ar putea răspândi informații false.
Vinerea trecută un hacker cunoscut sub numele de Guccifer 2.0, despre care oficialii americani spun că este un alias pentru serviciile de informații rusești, a postat pe Twitter o amenințare că va monitoriza alegerile prezidențiale american din interiorul sistemului.