SUA și Irakul antrenează combatanți sunniți împotriva Statului Islamic
Forţele americane şi cele irakiene au instruit aproximativ 2.000 de combatanţi sunniţi irakieni, în cadrul ofensivei contra grupării teroriste Statul Islamic, potrivit celor anunțate de un oficial american, relatează AFP, citată de Mediafax.
"Guvernul irakian, dominat de şiiţi, doreşte integrarea sunniţilor şi crearea unei "entităţi intermediare" formată din unităţi tribale sunnite care să îşi apere provinciile", a declarat un oficial de la Departamentul de Stat, sub protecţia anonimatului.
Declaraţiile au fost făcute cu o zi înainte de întrevederea pe care secretarul de Stat, John Kerry, o va avea cu miniştrii de Externe din cele aproximativ 60 de ţări implicate în ofensiva din Irak şi Siria contra grupului terorist Stat Islamic.
Premierul Irakului, Haider al-Abadi, un şiit, s-a angajat să îi integreze pe sunniţi.
Mai multe articole despre:
irakieni
ofensivă
combatanţi
oficial american
stat islamic
forţe americane
grup terorist