MENIU

SUA, divizate de numărul de refugiaţi pe care trebuie să îl primească. Ce spune sondajul

<p>Operaţiunea navală a UE &icirc;mpotriva reţelelor de migranți se va numi "Sophia". Cine a ales numele?</p>

Puțini americani vor ca țara lor să primească mai mulți refugiați sirieni, deși mulți consideră că SUA ar trebui să depună eforturi mai mari pentru a-i ajuta pe cei care fug de războiul civil din Siria, conform unui sondaj Reuters/Ipsos făcut public miercuri.

În timp ce țările europene se luptă să facă față afluxului de sirieni care fug din țara lor răvășită de război, sondajul relevă că americanii sunt divizați în privința acceptării de refugiați. SUA au primit 1.500 de refugiați de la începutul războiului sirian în 2011, iar președintele Barack Obama s-a angajat să accepte încă 10.000 în următorul an.

Aproximativ 35% dintre cei chestionați au spus că cifra este prea mare. Alți 23% sunt de părere că este cifra corectă, în timp ce 20% consideră că SUA ar trebui să primească mai mulți. Sondajul a fost realizat online între 11 și 15 septembrie pe un eșantion de 1.251 de adulți americani, având o marjă de eroare de plus/minus 3,2 puncte procentuale.

Divizarea reflectă dezbaterea de la Washington, unde susținătorii ideii de a primi mai mulți refugiați spun că SUA nu fac suficient pentru a rezolva criza umanitară declanșată de război, în timp ce unii congresmeni republicani se tem că acceptarea unui număr mai mare de refugiați le-ar permite teroriștilor să intre în SUA. Departamentul pentru Securitate Internă a precizat că îi va verifica atent pe cei acceptați.

SUA au primit 70.000 de refugiați din întreaga lume în 2013, cel mai recent an pentru care există statistici. Aproximativ jumătate dintre aceștia provin din două țări: Irak și Myanmar.