SUA cer RUSIEI să respecte integritatea teritorială a UCRAINEI
Secretarul americand e Stat, John Kerry, a subliniat că Rusia trebuie să respecte promisiunea menţinerii integrităţii teritoriale a Ucrainei.
John Kerry, secretarul de Stat al Statelor Unite, a cerut Rusiei să respecte "promisiunea" păstrării integrităţii teritoriale a Ucrainei, în contextul tensiunilor separatiste din Crimeea, informează AFP.
"Noi spunem clar că toate ţările trebuie să respecte integritatea teritorială, suveranitatea Ucrainei. Rusia a promis acest lucru şi credem că este important ca Rusia să îşi respecte promisiunea", a spus Kerry.
Şeful diplomaţiei americane a negat că ţara sa s-ar implica în afacerile interne ale Ucrainei sau că ar căuta o confruntare cu Rusia în această criză. "Nu avem nevoie acum să ne implicăm într-o confruntare de tipul Războiului Rece", a subliniat Kerry.
"Cheia în această criză este să oferim poporului ucrainean spaţiul în care să poată lua decizii privind drumul pe care trebuie să meargă", a insistat Kerry.
Rusia a decis să consolideze protecţia flotei sale din Crimeea, republică autonomă rusofonă din sudul Ucrainei devastată de tensiuni separatiste, a anunţat miercuri ministrul rus al Apărării, citat de AFP.
"Analizăm alternativ ce se întâmplă în Crimeea şi în jurul flotei de la Marea Neagră", a declarat ministrul, Serghei Şoigu, citat de agenţiile ruse.
"Luăm măsuri pentru a garanta securitatea instalaţiilor noastre, a infrastructurilor şi arsenalului nostru la Marea Neagră", a adăugat el, fără alte detalii despre aceste măsuri.
Crimeea, care a aparţinut mai întâi Rusiei în cadrul URSS, a fost ataşată Ucrainei în 1954. Ea continuă să găzduiască flota rusă la Marea Neagră în cartierele sale istorice din oraşul portuar Sevastopol.
Scurte confruntări au avut lor miercuri între manifestanţii proruşi şi susţinătorii noilor autorităţi ucrainene la Simferopol, capitala Crimeei, în timp ce şeful Parlamentului local a exclus orice dezbatere cu privire la o eventuală secesiune.
Proruşii cer organizarea unui referendum, pe tema statutului Crimeei, situată în sudul Ucrainei şi devastată de tensiuni separatiste care s-au intensificat de la destituirea, săptămâna trecută, a preşedintelui Viktor Ianukovici.