MENIU

SUA, anchetă privind furtul miliardului de dolari din bănci din Republica Moldova

Statele Unite desfăşoară o anchetă despre presupusele activităţi de corupţie în legătură cu furtul miliardului de dolari din bănci din Republica Moldova, potrivit unui fost funcţionar guvernamental moldovean şi unui parlamentar american, citaţi de The Wall Street Journal.

Mihail Gofman, un fost adjunct al şefului al unităţii de combatere a spălării banilor din Republica Moldova, a declarat pentru WJS că s-a întâlnit, în cursul acestei veri, cu anchetatori americani din cadrul Biroului Federal de Investigaţii (FBI) şi că le-a răspuns acestora la întrebări despre dispariţia suspectă, în anul 2014, a sumei de aproximativ un miliard de dolari din bănci moldovene, potrivit Mediafax.

Reprezentanţi ai FBI şi ai Departamentului pentru Securitate Internă nu au confirmat şi nici nu infirmat existenţa acestei anchete.

Gofman a declarat că furtul a implicat tranzacţii ce au constat într-o serie de împrumuturi fictive pe baza unor garanţii fictive care nu au fost plătite niciodată. Documente care prezintă probe ale furtului au fost puse într-o camionetă, duse într-o zonă rurală din ţară şi incendiate, a mai spus el.

Într-un raport elaborat de compania Kroll în aprilie 2015 pentru Banca Naţională a Republicii Moldova se menţionează faptul că omul de afaceri Ilan Shor, în vârstă de 29 de ani, şi asociaţii săi "au jucat un rol esenţial" în coordonarea activităţilor privind furtul, subliniindu-se că acesta a fost "unul dintre beneficiari, dacă nu chiar singurul".

Gofman a spus că în furt au fost implicaţi, de asemenea, oficiali guvernamentali de rang înalt din Republica Moldova. "Toată lumea a fost implicată ", a spus el.

Acesta a mai menţionat că a fost dat afară din Guvern în anul 2014, înainte să aibă loc furtul. El a mai precizat că a prezentat autorităţilor americane documente despre furt, în română şi în alte limbi şi că agenţiile lucrează la traducerea lor.

Mai multe articole despre:
SUA Moldova anchetă bani furaţi