MENIU

Străinii care intră în Japonia vor fi fotografiaţi şi li se vor înregistra amprentele

Foto: wikipedia.org

Străinii care doresc să intre în Japonia vor trebui să accepte să fie fotografiaţi şi să li se înregistreze amprentele începând de luna viitoare, în cadrul consolidării măsurilor antiterorism, a anunţat, joi, Ministerul Justiţiei, relatează AFP.

Guvernul japonez urmează să aprobe vineri aplicarea acestor noi dispoziţii, care vor intra în vigoare la 20 noiembrie şi vor viza toţi cetăţenii străini de peste 16 ani, cu excepţia rezidenţilor permanenţi precum coreenii născuţi în Japonia, a precizat purtătorul de cuvânt al ministerului.

Companiile aeriene vor trebui să furnizeze o listă a pasagerilor şi a membrilor echipajului înainte ca avioanele să aterizeze în Japonia.

Aceste măsuri figurează în legea adoptată anul trecut de Parlament, în pofida opoziţiei exprimate de organizaţiile pentru apărarea drepturilor omului. Guvernul a afirmat de mai multe ori că aceste dispoziţii sunt necesare pentru consolidarea securităţii teritoriale.

Statele Unite, principalul aliat al Japoniei, au adoptat măsuri similare după atentatele de la 11 septembrie 2001.

Sursa: NewsIn
Mai multe articole despre:
Japonia terorism amprentă