Avocatul lui Stormy Daniels a fost arestat
Michael Avenatti, avocatul starului porno Stormy Daniels în procesul cu președintele Donald Trump, a fost arestat fiind suspectat de violență domestică, a spus poliția din Los Angeles, scrie BBC.
Site-ul TMZ, citat de BBC, scrie că arestarea vine după confruntarea fizică a acestuia cu o femeie.
Avocatul a negat acuzația și a fost eliberat ulterior pe o cauțiune de 50.000 de dolari.
Avocatul o reprezintă pe Stormy Daniels, care spune că ea și Trump au avut o scurtă relație, pe care președintele american o neagă.
Stormy Daniels a încercat să se elibereze de o înțelegere de nedivulgare pe care a semnat-o înainte de alegerile prezidențiale din 2016.
Avenatti a spus că acuzațiile sunt fictive și este convins că va fi exonerat, scrie hotnews.ro.
Femeia care a făcut acuzațiile avea ”răni vizibile”, inclusiv vânătăi, potrivit unui oficial anonim din poliție, citat de Los Angeles Times.