Stoltenberg cere Ungariei să ratifice aderarea Suediei la NATO „cât mai curând posibil. Răspunsul președintei Katalin Novak
Parlamentul ungar trebuie să ratifice aderarea Suediei la NATO "cât mai repede posibil", este mesajul transmis, miercuri, de secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, la Bruxelles.
"Cu cât mai repede, cu atât mai bine", a declarat Stoltenberg la o conferinţă de presă comună cu preşedinta ungară Katalin Novak, în contextul în care Ungaria este una dintre ultimele două ţări NATO, alături de Turcia, care nu a ratificat încă această aderare, relatează AFP preluată de Agerpres.
"Ungaria a indicat în repetate rânduri că nu va fi ultima ţară care ratifică aderarea Suediei", a spus Stoltenberg.
"Acum contez pe Ungaria să îşi îndeplinească acest angajament. Parlamentul ungar trebuie să ratifice fără întârziere", a adăugat oficialul NATO.
De cealaltă parte, Katalin Novak, al cărei rol este în esenţă ceremonial, a dat asigurări că poziţia ţării sale în această privinţă nu s-a schimbat. Ea a spus că a discutat problema cu premierul ungar Viktor Orban înainte de călătoria sa la Bruxelles.
Reamintim că preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a trimis luna trecută tratatul de aderare a Suediei la NATO parlamentului ţării sale, care trebuie acum să-l ratifice.
Suedia şi Finlanda au renunţat la decenii de neutralitate pentru a solicita aderarea la NATO, în urma invaziei Rusiei din Ucraina în februarie 2022.
Finlanda a devenit oficial cel de-al 31-lea membru al Alianţei în aprilie.