MENIU

STENOGRAME. Minstrul polonez de Externe acuză incompetenţa lui David Cameron în afaceri europene

Radoslaw Sikorski

O nouă înregistrare cu ministrul polonez de Externe a ieşit la iveală la Varşovia. De data aceasta, Radoslaw Sikorski îl critică pe premierul britanic David Cameron, pe care îl acuză că a cedat euroscepticilor şi nu a avut decât de pierdut. 

Saptamanalul Wprost a publicat ceea ce a prezentat a fi fragmente dintr-o conversatie purtata de ministrul de Externe Radoslaw Sikorski si fostul ministru de Finante Jacek Rostowski. Potrivit publicatiei, acestia au fost inregistrati in secret intr-un restaurant din Varsovia, potrivit Hotnews.ro.

Potrivit transcrierii inregistrarii publicate in saptamanalul Wprost, cei doi oficiali polonezi au discutat despre politica lui Cameron in privinta imigratiei. Liderul britanic, aflat sub presiunea euroscepticilor, declarase ca va negocia schimbarea regulilor Uniunii Europene astfel incat sa fie mai dificil ca oamenii sa abuzeze de dreptul la libertate de miscare.

In transcriere, Sikorski este citat afirmand despre incercarea lui Cameron de a negocia schimbarea regulilor UE: "Este ori o miscare nesabuita, ori, nu pentru prima data, incompetenta sa in afacerile europene. Mai tii minte, a distrus pactul fiscal. L-a distrus ("Fucked it up", in engleza - n.r.). Pur si simplu. Pentru ca nu e interesat, pentru ca nu stie, pentru ca crede in toata propaganda aia stupida si incearca prosteste sa manipuleze sistemul".

De asemenea, in remarci ce par sa se refere la atitudinea lui Cameron fara de euroscepticii de acasa, Sikorski a declarat ca premierul britanic le-a facut concesii, iar acest mod de abordare s-a intors impotriva sa. "In acest fel, le-a lasat spatiu ca sa-l umileasca", ar fi spus Sikorski.

Un purtator de cuvant al Ministerului polonez de Externe, contactat prin telefon, a refuzat sa faca vreun comentariu pe acest subiect. Guvernul de la Varsovia a afirmat ca difuzarea in presa a acestor inregistrari ce surprind oficiali dezbatand probleme ale statului in timp ce iau masa la restaurant reprezinta un plan de destabilizare a Poloniei.

Un purtator de cuvant al lui David Cameron, intrebat despre presupusele afirmatii ale lui Sikorski, a declarat ca premierul apara interesele Marii Britanii in Europa.

Premierul polonez a luat apărarea colegilor din Guvern şi spune că nimeni nu va fi tras la răspundere pentru opiniile exprimate în privat. Avertizează însă că publicarea acestor discuţii va avea un impact mondial.

Mai multe articole despre:
Polonia David Cameron radek sikorski