MENIU

Statul UE care vrea sa-i plaseze în carantină pe cetățenii nevaccinați

Nevaccinații ar putea fi plasați în carantină. Foto/Profimedia

Cancelarul Austriei, Alexander Schallenberg, a anunţat vineri că aşteaptă unda verde a Parlamentului, duminică, în vederea unei plasări în carantină - la nivel naţional - a persoanelor nevaccinate sau care nu au statul de vindecate de covid-19.

Obiectivul este clar. Vrem să dăm duminică undă  verde unei plasări în carantină la nivel naţional a persoanelor nevaccinate”, a anunţat într-o conferinţă de presă noul cancelar austriac - fără să precizeze date intrării în vigoare a acestei măsuri.

Landul Oberösterreich şi landul-stat Salzburg - care înregistrează cele mai mari niveluri de contaminare cu covid-19 - au introdus deja carantina, începând de luni.

Pentru ca această măsură să se aplice în întreaga ţară, este necesar să fie aprobată de către Parlament şi de către conducătorii landurilor, într-o reuniune, în weekend.

Ministrul austriac al Sănătăăţii Wolfgang Mueckstein a anunţat tot vineri că urmează să ordone vaccinarea obligatorie a personalului din domeniul sănătăţii.

Aproximativ 64% din populaţia austriacă a fost vaccinată complet - un nivel inferior mediei europene (67%).

Alexander Schallenberg a catalogat acest nivel de vaccinare drept ”ruşinos de mic”.

Până în prezent, peste 11.640 de persoane au murit din cauza covid-19 în Austria, o ţară cu 9,8 milioane de locuitori.