MENIU

Statele Unite nu vor să răstoarne regimul nord-coreean, ci speră la o dialogare mai bună

Statele Unite nu vor să răstoarne regimul nord-coreean şi speră să poată dialoga pe viitor cu acesta, cu condiţia ca Phenianul să renunţe la programul său nuclear, a declarat marţi secretarul american de Stat, Rex Tillerson, citat de AFP, potrivit Agerpres. 

"Nu suntem în căutarea unei schimbări de regim, nici a unei prăbuşiri a regimului, nu suntem în căutarea unei reunificări accelerate a peninsulei" coreene, a afirmat oficialul american în faţa presei, la Washington, cu prilejul bilanţului primelor şase luni ale mandatului său diplomatic.

"Nu căutăm o scuză pentru a ne trimite armata la nord de paralela 38", care separă cele două Corei, a adăugat el.

Adresându-se nord-coreenilor, Tillerson a spus: "Nu suntem duşmanul vostru, nu vă ameninţăm, dar voi reprezentaţi o ameninţare inacceptabilă pentru noi, iar noi trebuie să răspundem la asta".

Şeful diplomaţiei americane a lăsat chiar uşa deschisă unui dialog cu Phenianul. "Condiţia pentru aceste discuţii este că nu există viitor pentru o Coree de Nord care ar deţine arme nucleare", a subliniat el.

Potrivit secretarului american de Stat, ameninţarea nord-coreeană s-a "materializat" în cursul ultimelor luni. "Avem un număr limitat de opţiuni", a arătat Rex Tillerson, evocând politica americană de "presiune pacifistă" asupra regimului de la Phenian.

El a făcut apel din nou la China pentru "a-şi utiliza influenţa asupra Coreii de Nord în scopul creării condiţiilor unui dialog productiv".

Coreea de Nord a lansat vineri o rachetă intercontinentală şi a afirmat că de acum va putea atinge teritoriul american. Preşedintele Donald Trump şi-a manifestat iritarea faţă de China, atenţionând sâmbătă că nu va mai permite ca Beijingul să "nu facă nimic" în cazul Phenianului.

Conform senatorului republican Lindsey Graham, Donald Trump este gata de "un război cu Coreea de Nord" dacă aceasta "continuă să încerce să lovească America" cu rachete echipate cu focoase nucleare.

Mai multe articole despre:
Coreea de Nord SUA